Am stat de vorbă cu cea mai bună schioare a României, specialistă în probele de coborâre și Super G, o sportivă care a ales să concureze pentru România în detrimentul Franței. O sportivă care este legitimată la Corona Brașov și se pregătește să aducă vești bune din competițiile internaționale. Ania este ambițioasă, puternică și talentată și poartă în suflet o dragoste nesfârșită pentru un sport plin de adrenalină!

Corona Brașov: Cine este Ania Caill?

Ania Caill: Este o schioară care început schiul în Franța și asta destul de târziu, pentru că am început la șapte ani, în condițiile în care cam toți în jurul meu au început pe la doi, trei ani. Am început la nivel de amatori, dar am progresat atât de repede încât a fost firesc să aleg parcursul de schior de performanță.

Corona Brașov: Când ai debutat în competiții?

Ania Caill: În jurul vârstei de 9 ani, cam după doi ani după ce am început schiul. Am început să particip la competiții de copii în Pirinei și, cum am zis, am progresat foarte repede. Ca să vă faceți o idee, în primul an eram situată undeva către coada clasamentului, iar în cel de-al doilea an mă băteam deja pentru primele locuri. Este interesant că am senzația că de atunci a început viața mea, de atunci am primele suveniruri și amintiri clare. Nici nu-mi amintesc foarte mult dinainte. E chiar amuzant (Ania râde).

Corona Brașov: Cum de te-ai dus la schi. Există tradiție în familia ta?

Ania Caill: Deloc! Înainte să plece în Franța, mama făcea în România karate. A schiat un pic, dar ca amator în Poiana Brașov, în timpul adolescenței (n.r. a plecat la 17 ani din România).

Întâmplarea a făcut ca atunci când era profesoară de matematică să facă o excursie la schi, cu clasa, și ne-a luat și pe noi, fetele. Atunci am luat prima dată contactul cu schiul.

Dar am făcut și înot și patinaj artistic. La înot am fost foarte bună, în sensul că ajunsesem să concurez cu sportivi cu patru ani mai mari decât mine. Am simțit însă că este un efort mult prea mare pentru mine la vârsta aceea (în jur de 10 ani) și i-am spus într-o zi mamei mele că nu mă mai duc. Am ieșit din bazin în ziua aceea și m-am oprit. Față de nesfârșitele bazine, schiul, care deja îmi plăcea la nebunie, era un vis frumos!

Corona Brașov: Ce îți place la schi?

Ania Caill: Cea mai importantă pentru mine este senzația de alunecare! Îmi plac toate sporturile care implică alunecare: role, wakeboard. Iar la schi se adaugă viteza, munții și iarna! Este ceea ce numesc eu „biroul meu de schi”!

Deși schiul este plăcerea mea cea mai mare, îmi amintesc că m-a făcut de mică să fiu foarte serioasă. Pentru un copil, să te scoli zilnic la ora 5 ca să mergi pe ghețar este destul de mult. Acest sport îți cere foarte multă organizare și multă autonomie. Rutina aceasta mi s-a părut ușor de respectat, ceea ce pentru alți copii a fost un chin. Poate și de asta am evoluat atât de repede.

Dar această strictețe mi-a prins foarte bine și în viața personală. Am avut grijă de sora mea mai mică atunci când mama era la muncă, deoarece eram numai noi, tata nu făcea parte din familie.

Corona Brașov: Cum arată o zi din viața unui sportiv de performanță?

Ania Caill: Haideți să luăm o zi de pregătire pe ghețar. De exemplu, un cantonament la Saas Fee, în Elveția, unde am desfășurat cea mai mare parte a pregătirii anul acesta. Mă trezesc în jur de patru și jumate, iar la 5 și un sfert maxim trebuie să fiu la gondolă, deoarece se deschide la cinci și jumătate. Urmează o oră de urcare prin trenuri, gondole, pentru că trebuie să urc la o altitudine de aproximativ 3.800 de metri. Asta înseamnă că doar pe la șase și jumătate sunt pe schiuri.

Apoi încep cu încălzirea statică, adică încălzesc mușchi, tendoane și absolut toate articulațiile. Apoi urmează încălzirea pe pârtie, adică schiez două-trei pârtii la liber ca să îmi acomodez corpul și să fac recunoașterea de traseu. După aceasta începe antrenamentul specific. Lungimea lui depinde de probele pe care le faci, eu la probele de viteză fac maxim șase, șapte manșe pentru că este mai lung și te solicită foarte mult fizic.

Deci un antrenament are între două ore și jumătate și trei ore și jumătate. După ce cobor, mănânc și dorm pentru că sunt obosită, iar dupa amiaza urmează un al doilea antrenament fizic. Acesta constă ori într-un antrenament de forță, de recuperare (bicicletă, alergare, streching) sau de coordonare și agilitate. Și nu ne oprim aici.

După aceea facem analiza video. În manșele de schi antrenorul mă filmează. Trebuie să analizăm filmarea pentru ca a doua zi să progresez. Analiza video e foarte importantă pentru că de multe ori nu simți ce nu faci bine în timpul coborârii. Unii simt mai mult, alții mai puțin. Din fericire, eu am norocul să simt ce fac pe schiuri și pot să pun repede în aplicare, dar analiza video îmi arată mai clar ce este bine și ce nu, ceea ce este foarte important.

După acestă analiză video, mai faci un streching sau altă încheiere și, dacă ai norocul să ai un skiman, se termină ziua. Astăzi, cel care mă pregătește pe mine este și skiman-ul meu, persoana care îmi pregătește schiurile. Pregătirea schiurilor ia cam cel puțin două ore și am avut ani în care am făcut singură lucrul acesta. Practic nu îmi ajungea ziua. Atunci renunțam la câte un element de pregătire, ceea ce nu era deloc bine.

John (n.r. Ioan Achiriloaie) este cu mine de doi ani, acum e al treilea an, ceea ce este un ajutor foarte mare deoarece îmi permite să mă concentrez doar pe ce am de făcut. El ține loc și de preparator fizic și de psiholog…

Corona Brașov: Povestește-ne un pic despre parcursul și rezultatele tale

Ania Caill: După cum am zis, am început la șapte ani și am progresat foarte rapid încă din primii doi ani. La vârsta de 12 ani avansasem atât de repede că ajunsesem printre primele sportive din Franța, eram în Top 20. Acela a fost momentul în care am decis să mă mut în Alpi, deoarece toate structurile de performanță în schi din Franța sunt în Alpi.

Mama a sunat la școala de la Bourg St Maurice, deoarece știam despre stațiunea de schi Les Arcs. Și ei au făcut toate demersurile penru a-mi găsi o gazdă. Familia nu a venit cu mine decât mai târziu, deoarece mama a vrut să vadă dacă într-adevăr asta este ceea ce vreau să fac. Apoi a venit sora mea și dupa doi ani mama a cerut transferul și s-a mutat cu noi.

În Alpi eram la un club și am progresat și acolo foarte repede. Totul a fost rapid la mine. De exemplu, la primul campionat național al Franței, înainte să plec în Alpi, eram pe locul 80-90. În al doilea an de schi am făcut cu mama, în glumă, un pariu că ajung în top 30 și atunci va trebui să îmi cumpere un cățel. Am sunat-o după campionat și i-am zis că poate cumpăra cățelul. Venisem pe 11!

După acest rezultat am plecat în Alpi unde am început să lupt pentru podium la fiecare competiție. Atunci am început să concurez pentru România pentru că la cursele de copii, adică când ești U16, ai voie. Adică poți să faci circuitul franțuzesc și să două trei curse internaționale pentru România. Nu trebuia să aleg. Și așa a început legătura cu România. Am făcut trei patru curse internaționale pentru România și atunci au fost primele contacte cu federația.

În anul în care am ajuns la juniori, adică U18, eram la primele curse pentru Franța și am făcut cel mai bun an pentru Franța. Federația mă tot cerea, ne apropiam de Soci și a contat și faptul că în Franța eram considerată tot timpul româncă. Ca o paranteză, aici am fost considerată tot timpul franțuzoaica și acolo românca, am fost mereu la mijloc.

Dar am fost crescută de mama care era din familie română și acasă auzeam tot timpul românește, deci atunci când am schimbat țara, la 17 ani, a fost ceva foarte natural și normal.

A fost foarte frumos că atunci când am schimbat, imediat a urmat Festivalul Olimpic de Tineret de la Brașov, FOTE 2013 și am venit pe locul 20. Am dat atunci primul interviu pentru România și este și acum amuzant de urmărit. Începea astfel drumul alături deRomânia.

Corona Brașov: Spune-ne câte ceva despre rezultatele tale

Ania Caill: Primul rezultat pentru România a fost locul 20 la FOTE, la Brașov. După aceea m-am calificat la Jocurile Olimpice de la Soci. Aveam 17 ani când m-am calificat și 18 ani la competiție, deci eram practic un bebeluș acolo, în probele de viteză. Nu spun neapărat că nu aveam ce căuta, dar nu luasem startul la nicio Cupă Mondială, starturi la Cupa Europei aveam puține. Iar la Jocurile Olimpice este pârtie de Cupa Mondială. Mai ales la probele de viteză e un fel de Formula 1, e sportul cel mai periculos din toată Olimpiada (proba pe care am ales-o). Îmi era frică, nu știam cum să abordez, cum să fac să nu cad, era foarte greu.

Deci primele Jocuri Olimpice au fost pentru experiență. A fost un vis, mai ales la 18 ani, fără niciun start de Cupă Mondială și să mă calific la proba mea. La probele tehnice de exemplu sunt calificări pe națiuni pentru că nu este periculos și pot să ia startul și sportive din Africa, de exemplu.

La probele mele te poți califica numai cu barem dificil pentru că este foarte periculos. Și pentru mine a fost periculos pentru că nu aveam experiență. În timpul cursei mi-a fost frică deoarece căzusem în timpul antrenamentelor, iar la schi cu cât îți este mai frică cu atât greșești mai mult. Nu poți merge încet pentru că riști să te accidentezi, trebuie să dai tot ce poți în cursă și de aceea trebuie să mergi fără presiuni, fără stres. Nu trebuie să te mai gândești la risc când ești la start.

La Jocurile Olimpice nu am schiat deloc relaxată, nu am schiat la nivelul meu. Am revenit după aceea la Cupa Europei, am avut starturi în Cupa Mondială și am revenit apoi la Pyeongchang în 2018 și acolo a fost deja altă istorie. Aveam experiență și am făcut rezultate cele mai bune, am venit mult mai aproape de câștigătoare. La noi asta contează foarte mult, timpul cu care ajungi în spatele câștigătorului.

De exemplu, dacă ajungi pe locul 30 dar la 30 de secunde e foarte departe, e ca și cum ai face altă probă. Obiectivul meu este să mă apropii cât mai mult de câștigător, dacă la Soci eram pe la 8 secunde, la Pyeongchang ajunsesem la o diferență de cca 4 secunde. A fost o cursă pe care mi-o voi aminti mereu, la fel ca și momentul sosirii. A fost cu atât mai importantă pentru mine cu cât venisem după o accidentare urâtă în 2016 (menisc și ligamente încrucișate) și avusesem o perioadă de 7 luni de recuperare. Era și un moment în care nu aveam staff și a fost foarte greu să revin la forma mea. M-am bazat pe simțurile mele, dar progresul a fost mai lent. La 21-22 de ani nu ai cum să le știi pe toate.

Dar ce este cel mai important că de atunci și până acum am progresat continuu, chiar dacă uneori sunt pași mici, progresul este continuu.

Ulterior am făcut echipă cu John (n.r. Ioan Achiriloaie), am început să ne cunoaștem, iar acum știu în permanență care sunt punctele mele slabe, unde sunt bună, ce mai pot îmbunătăți. Cu el am progresat continuu.

După Pyeongchang am evoluat mereu, în 2019 am făcut primul punct la Cupa Europei, adică un top 30, ceea ce pentru un schior este un nivel ridicat, să punctezi în Cupa Europei este primul pas important către marea performanță. A fost un moment mare pentru mine.

Apoi, după ce John a început să mă pregătească, obiectivul a fost să fac Top 20. Ei bine, în anul acela, am urcat pe podium. Am ajuns pe locul 2!

În competiția de atunci, după prima manșă eram pe locul 9, iar la a doua îmi doream să păstrez locul, fiind deja un rezultat imens! La a doua manșă am plecat foarte motivată și încrezătoare și, când am ajuns, am văzut că am rămas pe locul meu, ceea ce era perfect. Dar, între timp, concurentele tot coborau și rămâneau în spatele meu! A fost cea mai frumoasă zi a carierei.

Am mai fost apoi la o cursă în Cupa Europei unde am ajuns pe 7 și în anul acela am terminat în Cupa Europei pe locul 9, ceea ce era un rezultat fantastic. Cel mai bun an al carierei, fără îndoială, anul 2019-2020.

Anul trecut din păcate am avut mai multe probleme de sănătate, nu foarte grave, dar nu am avut niciun start în Cupa Europei sau Cupa Mondială, unde să mă simt normal la start. Cu toate acestea, am reușit să îmi mențin nivelul de 3-4 secunde de câștigătoare. Știam că pot mai mult, dar după Covid am tușit câteva luni și am rămas cu o durere acută la diafragmă.

Din păcate, am avut apoi o fisură de disc și a trebuit să fac din nou pauză, iar înainte cu o zi de Campionatul Mondial nu eram în stare nici să mă pun în poziție, să fac duș sau să mă spăl de dinți. Îmi doream foarte tare să concurez, dar la prima probă a fost imposibil. Înaintea celei de-a doua probe am reușit un pic să mă pun în poziție și am decis să concurez în pofida durerilor și a situației în care eram. Am încercat și, deși am obținut cel mai bun rezultat pentru mine la Campionatul Mondial, eu știu că se putea mult mai bine.

Am luat apoi startul în mai multe curse, deși nu eram complet refăcută. Dar în martie, la ultimele curse mi-am regăsit nivelul, iar la cursele din Slovenia, Serbia și Italia am mers bine și am terminat sezonul cu rezultate bune.

Corona Brașov: Unde te afli acum în clasamentul european?

Ania Caill: Eram pe locul 9 la proba mea după sezonul trecut. Sezonul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, s-au anulat foarte multe. Cred că au fost trei curse pe proba mea și două nu am reușit să le fac pentru că erau în același timp cu mondialele. În ierarhia mondială e un pic ca la tenis, în sensul că la fiecare cursă ai un punctaj în Cupa Mondială, Cupa Europei sau de nivelul al treilea, ai anumite puncte calculate în funcție de timpul la care vii față de câștigător (și aici contează și nivelul câștigătorului).

La proba mea, de exemplu, sunt acum în momentul de față pe locul 97, iar la SuperG sunt pe 114. Ca să fac din nou o comparație cu tenisul, atunci când cobori sub 100 ești printre cele mai bune sportive ale lumii.

Intervine aici Ioan Achiriloaie: „La schi, când nu faci un rezultat timp de un sezon, punctajul tău FIS crește cu un anumit procentaj, însemnând că primele sportive rămân în clasament mai mulți ani după ce se opresc din activitate (n.r. punctajul mai mic este mai bun). Înseamnă că, real, Ania este mai bine clasată decât locul 97. Am făcut și o simulare ce ar însemna pentru Jocurile Olimpice și pe ce loc este de fapt. Din cele 100 de sportive, 15, 16, 17 sunt austriece, 15, 17, 18 sunt italience, în jur de 15, 16, 17 sunt franțuzoaice. Și când scazi aceste numere și iei numai câte patru pe probă, deoarece numai patru au voie să ia startul, ajungem la concluzia că Ania este pe locul 30 și ceva. Asta doar prin eliminarea numerică.”

În clasamentul mondial sunt la coborâre pe 97 și la Super G pe 114. În momentul în care intru în Top 500 se aplică un alt punctaj pentru Jocurile Olimpiceși eu țintesc cât mai sus pentru a putea elibera o cotă, un alt loc pentru România în lista olimpică.

La punctajul pentru lista olimpică se iau cele mai bune două, trei rezultate în probele de viteză și primele cinci din probele tehnice din ultimii doi ani, ca să fie cât mai corect.

Corona Brașov: La ce renunță un sportiv de performanță?

Ania Caill: De când ești mic, cum ziceam, te trezești la prima oră pentru că la schi antrenamentele se fac înainte să se deschidă stațiunile, ca să ai cele mai bune condiții. Așa că de mic te trezești foarte devreme, îți cari echipamentul, pregătești echipamentul (mama nu știa să facă schiurile că nu e schioară și atunci le duceam la service).

Îmi aduc aminte că mai mulți părinți veneau la mama și îi spuneau că sunt un munte de determinare. Din cauza faptului că eram prea serioasă, mai mulți copii nu mă plăceau. La 10 ani eram deja prea motivată, prea determinată ceea în mod normal la vârsta aceea nu se întâmplă. Dar asta m-a ajutat să progresez.

Nu mai ai timp să te joci cu alți copii, nu mai ai timp să faci alte lucruri. Am renunțat la patinaj artistic, înot, karting (deși îmi plăcea foarte mult).

Nu ai timp de viața ta personală, nu ai timp să pleci în vacanță. Tot timpul a trebuit să fac programul în funcție de pregătire și competiții. Nu îți poți planifica de exemplu pe vara viitoare vacanța.

Deși astea sunt sacrificii, eu nu le-am văzut neapărat ca sacrificii. Nu m-a deranjat niciodată să mă scol devreme, să merg la sală, să fac pregătire fizică. Asta mi-a plăcut de mică.

Corona Brașov: Ce îți place să faci în afară de schi?

Ania Caill: E foarte greu de spus pentru că încă de mică era schiul, schiul, schiul. Dintotdeauna am vrut doar să merg la schi. Alții îmi spun că nu e normal să mă gândesc tot timpul la schi, dar eu așa sunt, perfecționistă.

Dar ce mi-a placut dintotdeauna a fost sportul așa că probabil un alt sport. De mică îmi plăceau sporturile. Acum am vrut să învăț kite board, dar după o săptămână am decis să amân până după schi, pentru că mă gândesc la pregătire și la faptul că mă pot accidenta.

Bineînțeles îmi place la mare, la căldură, mai ales că sunt tot timpul la frig. Îmi place tot ce implică activitate afară, la aer curat.

Și, pentru că nu am timp de viață socială, în scurtele răgazuri îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, cu familia.

Corona Brașov: Care este visul tău?

Ania Caill: De mică stăteam la coadă să cer autografe marilor schiori. Dar nu îi admiram ca un fan pentru persoana lor neapărat, ci pentru parcursul lor. Fiecare are un parcurs diferit, al meu a fost atât personal încât 95% dintre persoanele care l-ar fi trăit probabil nu ar fi mers mai departe.  Mă inspiră mai mult decât un sportiv care a avut toate condițiile, unul care are o poveste marcată de accidentări și lipsuri și care ajunge la un nivel de respectat, de top mondial. Mi-a plăcut de mică să mă zbat să ajung cât mai sus. Nu este un vis, nu mi-am dorit niciodată să ajung pe prima treaptă. Ca orice sportiv, îmi doresc să ajung în Cupa Mondială sau la Jocurile Olimpice pentru că orice sportiv visează la asta, dar am avut tot timpul obiective tangibile, pe termen scurt.

Acum că am ajuns în Cupa Mondială, visul și obiectivul meu este să ajung în Top 30 Cupa Mondială.

Corona Brașov: Îți mulțumim!

Fotografiile provin din arhiva personală a Aniei Caill