În acest weekend am avut ocazia să stăm de vorbă cu Julia Sauter, sportiva Coronei Brașov, care a reușit o evoluție superbă la Jocurile Olimpice Milano–Cortina 2026.

Într-un weekend în care iarna a pus din nou stăpânire pe zona Brașovului, ne-am îndreptat către Cheile Grădiștei, unde, timp de câteva zile, Julia Sauter s-a antrenat sub coordonarea Simonei Pungă.

Am vorbit despre ce a însemnat experiența Jocurilor Olimpice și despre planurile ei de viitor.

Julia, ne bucurăm că ești aici și avem șansa să vorbim puțin. Cum poți descrie experiența Jocurilor Olimpice?

A fost într-adevăr extraordinară. Fiecare amintire pe care am creat-o acolo, începând cu probele rochiilor și ale uniformelor oficiale, apoi momentul în care am mers la Milano și am fost portdrapel, a fost ceva minunat. Iar când am evoluat și am reprezentat România în cel mai bun mod posibil, a fost cu adevărat cel mai frumos moment.

Cum te-ai simțit după programul scurt?

Eram deja foarte fericită că m-am calificat, pentru că nu se aștepta neapărat lumea să ajung în finală. Să realizez acest lucru s-a simțit foarte bine. I-am avut acolo pe părinții mei și pe soțul meu, așa că a fost cu adevărat minunat să mă bucur de acel moment alături de ei.

Care crezi că este cel mai frumos lucru când mergi la Jocurile Olimpice?

Pentru mine, faptul că am stat în Satul Olimpic și că am fost portdrapelul României. Evident, fiecare zi a avut ceva special, dar Roxana și Simona mi-au făcut experiența completă. A fost incredibil în fiecare zi – festivitățile de deschidere și închidere, iar apoi întoarcerea acasă, la copiii din club, după toți acei ani de muncă… a fost ca o cireșă pe tort.

Ce le-ai spune copiilor care te admiră și vor să se apuce de patinaj artistic?

Patinajul artistic este un sport foarte dificil, așa că trebuie să fii foarte disciplinat și hotărât, să muncești din greu în fiecare zi și să crezi în tine.

După Jocurile Olimpice ai participat la Campionatele Mondiale. Cum a fost experiența acolo?

A fost foarte greu, pentru că am avut foarte multă expunere în timpul Jocurilor Olimpice și am fost foarte obosită emoțional după aceea. Nu eram sigură dacă voi continua sau nu, așa că au existat multe emoții amestecate. Mi-a fost dificil să-mi păstrez forma și, din păcate, nu am reușit să ating cea mai bună performanță. Totuși, experiența în sine a fost foarte, foarte bună.

Toată lumea te susține și își dorește să continui…

Da, voi continua cu siguranță și sezonul viitor și sunt foarte fericită că pot reprezenta Corona Brașov încă un an. Apoi vom vedea – o voi lua pas cu pas, an de an.

Mulțumesc mult!