Corona Brașov va juca vineri 26 martie, de la ora 15.00, în deplasare cu ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2. Antrenorul Coronei a declarat că atât el cât și echipa se așteaptă la un meci dificil, dar că au încredere în moralul bun și potențialul pe care îl au.

„Suntem constienți că ne așteaptă un meci greu, gazdele vor profita de faptul că la acest moment, campionatul este întrerupt la liga întâi, și vor trimite jucători de la prima echipă, care să întărească lotul echipei cu care jucăm. Acest lucru ne motivează, considerăm că va fi un meci echilibrat cu un nivel de joc ridicat, așa cum ne dorim să jucăm și din sezonul viitor, în liga a doua, unde e clar ca nivelul va fi altul. Acesta poate fi un test pentru noi, așa cum a fost și meciul cu Astra 2, o altă formație care a avut un lot peste nivelul ligii a treia. Suntem mobilizați, încrezători și avem încredere mare în noi și în potențialul nostru, astfel că vom da totul în teren”, a spus Călin Moldovan.

Pentru meciul cu ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Călin Moldovan nu va putea conta pe Adi Voicu, jucător indisponibil din cauza unei accidentări, și pe Stancuțu, suspendat dupa cele doua cartonase galbene din etapa trecută.