Echipa de fotbal Corona Braşov a câştigat cu scorul de 2-1 (2-0) meciul cu ACS Colţea 1920 Braşov, astfel că are prima şansă de a termina sezonul ligii a patra pe primul loc şi de a participa la miniturneul de promovare pentru liga a treia.

Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 24 de Damian, din centrarea lui Cristescu. În minutul 36, Corona s-a distanţat la 2-0 după un autogol al lui Szekely de la ACS Colţea 1920, care a intervenit la o centrare a lui Alupoaie. La pauză, Corona a intrat la vestiare cu un avans de două goluri, însă în repriza a doua, adversarii au marcat în minutul 77 prin Turcu.

Finalul de meci nu a mai adus nici un gol, condiţii în care partida s-a încheiat cu scorul de 2-1, iar echipa antrenată de Călin Moldovan este la un pas de a termina pe locul 1 şi de a juca meciurile de baraj.

Antrenorul Coronei, Călin Moldovan a declarat  la sfârşitul partidei că „este o victorie muncită, o victorie meritată, dar s-a terminat, iar acum deja suntem cu gândul la meciul cu Precizia Săcele”.

Miercuri, de la ora 17.30, este programată partida dintre Corona Braşov şi Precizia Săcele.