Nou transfer pentru echipa de handbal: Ana Maria Berbece revine la CSM Corona Brașov din vara anului 2026!
Jucătoarea brașoveancă revine în echipa de sub Tâmpa și va evolua pe postul de extremă dreapta.
Ana a debutat în Liga Națională în anul 2015, alături de echipa Corona Brașov, unde a evoluat timp de 2 sezoane. A mai fost componenta echipelor ”U” Alexandrion Cluj și HC Dunărea Brăila în perioada 2017-2019. A revenit la Corona Brașov timp de 5 sezoane între anii 2019-2024, unde a reușit, împreună cu echipa, să promoveze în Liga Florilor în anul 2023. Pentru următoarele două sezoane, 2024-2026, a evoluat pentru echipa CSJ Prahova și CSM Galați.
Palmares:
🥈 3 titluri de vicecampioană în Campionatul Național de Junioare – 2011, 2013, 2018
🥇 4 titluri de campioană în Campionatul Național de Junioare – 2012, 2014, 2016, 2019
🏅 Semifinalistă în Cupa EHF – 2016
🏅 Turul 2 în Cupa EHF – 2017
🥉 Medalie de bronz în Liga Națională a României – 2016
🔹 Premii individuale:
🏅 Cea mai bună extremă dreapta din Campionatul Național de Junioare I – 2019