Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov își exprimă îngrijorarea față de modul în care, în ultima perioadă, sunt vehiculate în presa locală informații neverificate privind posibile transferuri de jucători și antrenori la secția de handbal a clubului.
Responsabilitate în comunicarea publică
Înțelegem atât nerăbdarea și dorința jurnaliștilor de a oferi informații în premieră, cât și interesul legitim al suporterilor Coronei Brașov de a afla cele mai noi știri despre echipa de handbal. Cu toate acestea, considerăm că, în acest moment, discursul mediatic a depășit zona informării responsabile, iar zvonurile și presupunerile vehiculate afectează liniștea echipei de handbal senioare, activitatea secției de handbal în ansamblu și pun o presiune nejustificată asupra unor jucătoare ale căror nume au fost menționate public fără confirmare oficială.
Prioritatea echipei: finalul de campionat
În această perioadă, prioritatea absolută a clubului și a staff-ului tehnic este ca echipa să se poată concentra exclusiv pe ultima parte a campionatului, o etapă extrem de importantă din punct de vedere sportiv. Pentru atingerea obiectivelor propuse este esențial ca programul de pregătire și cel competițional să se desfășoare într-un climat de stabilitate, fără perturbări generate de zvonuri sau informații false.
Comunicare oficială, transparentă
Facem un apel la maturitate și răbdare din partea reprezentanților mass-media și dorim să îi asigurăm atât pe jurnaliști, cât mai ales pe suporterii Coronei Brașov, că toate informațiile legate de echipa de handbal vor fi comunicate prompt și transparent, imediat ce negocierile aflate în desfășurare se vor concretiza. Anunțurile oficiale vor fi publicate exclusiv pe canalele de comunicare ale clubului: Facebook, website și Instagram.
Performanța se construiește în liniște
Suntem convinși că întreaga comunitate brașoveană își dorește performanță și rezultate excelente la handbal, iar acestea pot fi obținute doar prin muncă, concentrare și respectarea unui cadru profesionist de comunicare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov.
Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov
Departamentul de Comunicare
