”Matematic, suntem pe podium.” E un clișeu jurnalistic care se potrivește perfect aici, pentru că mai sunt 2 etape din acest sezon de Liga Florilor MOL, iar Corona are 52 de puncte. Singura echipă care ne-ar putea ajunge – și depăși grație rezultatelor din meciurile directe – este Gloria Bistrița.

Asta înseamnă că, în cel mai rău caz, Corona Brașov va termina campionatul pe locul 3. Și iată cum ”cel mai rău caz” își pierde sensul negativ și devine foarte pozitiv, pentru că locul 3 în acest super-campionat înseamnă mult mai mult decât am sperat, pe ascuns,  la începutul acestui sezon.

”Este doar munca fetelor!” a spus Bogdan Burcea, antrenorul principal, după fiecare victorie. Doar munca fetelor și a întregului staff, aș adăuga eu. Dar e și meritul suporterilor care au înțeles momentul prin care a trecut echipa în acest sezon și au venit, cu tot sufletul, alături de fete. Oricine vrea să participe la un moment de grație, nu e așa? Dar brașovenii au fost alături de echipă și după înfrângerea cu CSM de acasă, și după egalul cu Minaur din sala noastră, și după înfrângerea din deplasarea de la Craiova, iar echipa a simțit acest sprijin.

Cu Craiova, ne putem lua revanșa joi, pe 15 mai. Indiferent de rezultat, suntem însă pe podium. Doar că fetele noastre au arătat întregul sezon că nu le interesează nimic altceva decât munca. S-au pregătit zi de zi, s-au bătut la fiecare antrenament pentru ca, în cele din urmă, să dea totul pe teren în meciul care urma. Și a doua zi au luat-o de la început. De fiecare dată, etapă după etapă!

O vor face și acum. Joi, 15 mai, de la 17.30, în ultimul meci acasă din acest sezon. Un sezon care va rămâne în istoria handbalului brașovean.

Și pentru că am început cu calcule, tot cifrele mai spun ceva: între noi și CSM București sunt 6 puncte, iar dacă CSM face un pas greșit în deplasarea de la Brăila, atunci… atunci vom vedea ce va fi în ultimul meci, cel cu echipa Brașovului.

Și încă un lucru legat de cifre. Azi e ziua celui care a pus pe picioare toată minunea aceasta care se numește Corona Brașov: Bogdan Burcea. La mulți ani, Bogdan! Știm că sărbătorești, cum altfel?, la antrenament. Încă unul, și încă unul…

Mulțumim pentru imagini SportsMedia!