Corona Brașov pregătește meciul de la Buzău, ultimul înaintea pauzei pe care o iau echipele naționale pentru CE. ”E o atmosferă foarte bună în echipă, pentru că am reușit 8 victorii consecutive.” spune Ana Maria Vacariu. Un optimism moderat, pentru că fetele noastre au învățat, în acest început de sezon, cât de mult trebuie să muncească pentru aceste rezultate și că orice greșeală poate fi plătită scump.

”Cunoaștem foarte bine echipa din Buzău” declară, la rândul ei, Zica Carlos. Experimentata noastră jucătoare vorbește despre munca pe care a depus-o echipa din vară până acum: ”Muncim din greu pentru fiecare meci, pentru fiecare victorie de până acum așa a fost. Sperăm să fie la fel cu Buzău. Am pregătit acest meci toată săptămâna, suntem foarte concentrate.”

Adversara noastră e pe locul 12, cu 3 puncte. Corona e pe 2, cu 24 de puncte. Dar orice fan al handbalului știe că nu clasamentele fac meciurile, ci munca depusă în teren și în afara acestuia, inspirația antrenorilor și a jucătoarelor și, poate, și un dram de noroc.

Cât din fiecare vom avea, vom vedea mâine. Meciul începe la 17.30 și va fi transmis de Pro Arena.