În urmă cu un an, Brașovul sărbătorea. Odată cu Turneul de promovare la baschet, Corona devenea oficial primul club din România care reușea să promoveze, în același an, 4 echipe în ligile naționale.
Voleiul masculin promovase primul, la începutul lui mai 2023. O promovare care nu l-ar fi îndreptățit, însă, nici pe cel mai optimist suporter să viseze la rezultatul ce urma să vină după încă un an.
Apoi, într-un singur weekend de la jumătatea lunii, veneau alte două echipe: voleiul feminin și mult așteptata echipă de handbal.
Pe 28 mai 2023, baschetul încheia careul magic, acela care transforma Brașovul în primul oraș din România care promova, în același an, patru echipe în campionatele cele mai importante.
În aceeași zi, Corona mai dobora o barieră impresionantă: Brașovul urma să joace în primele ligi naționale cu cinci echipe: hochei, handbal, volei feminin, volei masculin și baschet!
Promovarea celor patru echipe de sală a adus un plus la obiectivele deja ambițioase. Hocheiul țintea deja cel puțin două trofee. Toate celelalte echipe trebuiau, în primul rând, să rămână în campionatele naționale. Poate părea că nu era mare lucru, însă pentru nou-promovate, indiferent de sport, e complicat chiar și să-și construiască o formație competitivă. Jucătorii sau jucătoarele cu nume grele aleg mult mai ușor siguranța pe care le-o oferă echipele care au continuitate în ligile mari decât promisiunea unei construcții coerente pentru o performanță viitoare. E firesc până la urmă, pentru că nici perioada de activitate a unui sportiv de performanță nu e nesfârșită. Și-apoi promisiunile, oricât de atrăgătoare, riscă să rămână la acest stadiu când toți adversarii se întăresc în fiecare sezon.
Cu atât mai frumoase și mai importante sunt realizările sportivilor noștri: baschetul pe locul 9, obiectiv îndeplinit. Voleiul feminin pe locul 7, obiectiv îndeplinit. Handbalul pe locul 8, obiectiv îndeplinit și premieră în Liga Florilor MOL, unde nicio nou-promovată nu a terminat vreodată atât de sus. Voleiul masculin – Campioni Naționali – o premieră absolută în sportul românesc! Și, desigur, tripla de la hochei: Cupa României, Campionatul României, Erste Liga – obiectiv îndeplinit și premieră pentru Brașov!
Corona Brașov devenea, astfel, singurul club din țară cu două titluri naționale la sporturile de echipe.
Mai 2023 – mai 2024. Pare că doar am clipit și a trecut un an. Va fi al doilea sezon când Brașovul va avea cinci echipe în primele ligi. Va fi mai greu decât anul trecut? Cu siguranță! Așteptările suporterilor vor fi mai mari, cerințele staffurilor vor crește, sportivii vor vrea să dovedească că sezonul 2023-2024 n-a fost o întâmplare.
Și pentru că așteptările nu înseamnă doar să primim și să privim, sportivi, staff și suporteri, toți împreună, vom găsi o cale să transformăm sezonul următor în cel mai bun al clubului nostru. După un an al barierelor doborâte, nimic nu mai pare imposibil.