”Brașovul merita să fie acolo, între cele mai bune patru echipe ale României!”
Declarația unui antrenor fericit de ieri seară, de după meciul de la București cu Steaua, este încă o dovadă de modestie. Pentru că Laurențiu Lică nu vorbește despre efortul jucătorilor și al staffului, nu spune nimic despre accidentări, vise spulberate, eșecuri și capacitatea incredibilă de a o lua de la început când toată lumea ar fi spus că e de ajuns.
”Dacă ne-ar fi spus cineva că vom conduce campionatul atâta timp, că vom ajunge în Cupele Europene, eu, unul, n-aș fi crezut așa ceva.” spune Laurențiu Lică, proaspătul antrenor de echipă ce va juca în Cupele Europene sezonul următor.
”Am pregătit totul ca la carte, ”la sânge”, dar mulți au crezut mai mult decât mine.”
Pentru că, să nu uităm, această echipă nu a împlinit, încă, 2 ani! Ce s-a întâmplat cu echipa de volei masculin a Brașovului este ceva imens, e ceva unic în istoria voleiului. Știți deja povestea, dar noi o vom tot repeta până va intra în legendă: o echipă s-a născut în septembrie 2022, cu câteva săptămâni înainte de începerea ligii secunde. A jucat un an acolo, arătând de la bun început că locul ei e mai sus.
După promovare, a trecut prin schimbări profunde: de antrenori, de jucători. Și-apoi, în prima Divizie a României, a jucat ca și cum ar fi fost proprietara Diviziei. A pierdut primul loc în ultimele etape, însă își depășise deja cu mult obiectivul.
Și-acum, play-off-ul pentru a ajunge în semifinale:
”Am câștigat din nou cu Steaua. Meciul a fost de zece ori mai important decât celelalte. Acești băieți s-au depășit.” spune Laurențiu, vizibil emoționat. Pentru că știe ce înseamnă rezultatul de ieri. Și pentru că ce va fi în următoarele meciuri din play-off nu mai e atât de important:
”Nu mă interesează! Vă spun sincer că nu mă interesează. Obiectivul acestei echipe a fost 1-7. Faptul că suntem pe 1-4 e extraordinar!”
Am putea deci spune că voleiul masculin din Brașov tocmai a scris o poveste frumoasă. Și am fi perfect îndreptățiți să o facem. Dar dacă n-am ajuns încă la finalul ei, dacă suntem de fapt, în plină poveste?