Povestea o știm deja, dar parcă nu ne săturăm de ea. Pentru că e ca poveștile copilăriei, cele cu ”Făt Frumos care creștea într-o zi cât alții într-un an.” Așa și echipa noastră de volei masculin: s-a născut în toamna lui 2022, a luat-o de jos, din liga secundă și, la finalul anului următor, era pe primul loc în eșalonul superior, Divizia A.

Unii cunoscători spun că Laurențiu Lică a creat o echipă după chipul și asemănarea sa: fără frică, bătăioasă, care nu știe să renunțe la nici o minge fără luptă. Iar rezultatele sunt remarcabile: la finalul turului, Corona a fost liderul clasamentului cu un singur meci pierdut cu 2-3, 8 victorii cu 3-0 și două cu 3-1. O performanță pe care nici o altă echipă nou promovată nu a reușit-o în ultimele decenii!

Acum, înaintea penultimei etape din retur, voleibaliștii Coronei se află în continuare pe primul loc cu 2 meciuri pierdute în faza returului.

Urmează Dinamo, în Sala Sporturilor din Brașov:

”Suntem puțin în dezavantaj pentru că neavând meci în 2 săptămâni, o să ne fie greu să intrăm 100% în meci de prima dată, dar trebuie să remarc faptul ca antrenamentele decurg foarte bine, suntem foarte mulțumiți de cum s-au antrenat băieții până acum. Ne dorim foarte mult să câștigăm. Dinamo este o echipă care a făcut o semifinală bună în Cupa României, cu siguranță vin cu un moral bun și sigur nu va fi ușor.” declară Laurențiu Lică înainte de meci.

O partidă pe care cu siguranță fanii voleiului brașovean o așteaptă cu sufletul la gură. Locul 4 în clasament, echipa bucureșteană ne-a bătut ultima oară acasă în Cupă. Ce va fi acum? Vedem mâine, sâmbătă, pe 9 martie, de la ora 16.30.

Hai, Corona!