• Sportiva Coronei a ocupat poziția a 2-a în probele de 200m mixt și 400m mixt

Competiția organizată de Federația Elenă de Natație este un eveniment de tradiție, iar organizatorii vor să revigoreze această întrecere, care se ține anual încă din 1987 și care a atras de-a lungul timpului unii dintre cei mai buni înotători din lume.

Sportiva Coronei, Alexandra Dobrin, a participat la trei probe în cadrul competiției elene: 200m mixt, 200m liber și 400m mixt. La probele mixte, Alexandra a obținut medaliile de argint, iar proba de 400m liber a încheiat-o pe poziția a 7-a.

De remarcat că, în probele mixte, Alexandra a fost depășită doar de Katinka Hosszu, una dintre cele mai puternice înotătoare ale lumii în probele mixte. Denumită și „Iron Lady” aceasta deține trei medalii olimpice și are nouă titluri de campioană mondială în bazin lung.

Sportiva noastră a realizat următorii timpi în probele la care a participat: 400 mixt 4.51.3, 200m mixt 2.17.99 și la 400m liber 4.26.87.

Rezultatele reflectă o perioadă lungă și continuă de antrenamente, Alexandra aflându-se într-un program de pregătire al cărui obiectiv este participarea la Campionatul European de Înot de la Roma, din 11-21 august 2022.

Sportiva Coronei Brașov este pregătită de o echipă multidisciplinară, formată din antrenorul Remus Dragomir și prof. univ. dr. Silviu Cioroiu, antrenor maestru și medic.

Felicitări, Alexandra! Felicitări antrenorului și întregului staff tehnic!