Corona Brașov a învins, pe teren propriu, echipa secundă a CSM București, cu scorul de 34-29 (20-12).
Meciul desfășurat astăzi, 19 februarie, la Sala Sporturilor „D. Popescu Colibași” a pus față în față ocupantele locurilor 3 (Corona) și 7 (CSM București DivA) din Seria A a Diviziei A de handbal feminin.
Formația brașoveană a reușit un joc bun, dar care a fost condimentat și de ratări, situație ce l-a făcut pe antrenorul principal, Alin Bondar, să declare: „O victorie care trebuia să fie mai clară. Din păcate, ne blocăm inexplicabil! Este mare păcat de munca lor! Muncesc enorm la antrenamente, ajung foarte ușor la finalizare, dar nu profită de efortul lor. Drumul este același. Trebuie încurajate să continue, să lupte până la capăt! Sunt niște fete extraordinar de talentate… Trebuie să treacă timpul peste ele, indiferent că vrem sau nu să acceptăm!”.
La cele 34 de goluri ale Coronei au contribuit: Valentina Soreanu cu 4 goluri, Patricia Moraru 3, Ana Maria Vacariu 6, Bianca Voica 5, Sarah Darie 3, Alexandra Dumitrașcu 7 și Patricia Vizitiu 6.
Partida a fost condusă de la centru de arbitrii G. Lungu și M. Paraschiv.
În etapa următoare, a 15-a, Corona Brașov va juca, în deplasare, în compania formației CSU Neptun Constanța. Vă reamintim că în etapa a doua din tur, CSM Corona a încheiat la egalitate disputa cu echipa din Constanța, la Brașov, pe teren propriu.