• Corona Brașov debutează cu dreptul în Cupa României și învinge cu 31-29 pe CSM Deva, în primul tur al competiției

Meciul din primul tur al Cupei României le-a pus față în față pe Corona Brașov și CSM Deva. Victoria a revenit brașovencelor după un meci echilibrat, marcat de faze frumoase de joc de partea ambelor echipe.

După ce la pauză scorul era egal, 15-15, în repriza secundă echipa s-a desprins pe tabelă, ajungând să învingă la două goluri diferență.

Antrenorul Alin Bondar a fost mulțumit de prestația elevelor sale: Felicit jucătoarele pentru joc și pentru spiritul de echipă de care au dat dovadă. Și mai ales pentru faptul că au avut încredere în ele și au reușit să învingă astăzi, într-un meci puternic, cu o echipă din Liga Florilor! De multă vreme nu s-a mai întâmplat ca o echipă din Divizia A să elimine din Cupa României o echipă care evoluează în prima ligă. Mulțumesc jucătoarelor în numele întregului staff tehnic!

Pentru Corona au marcat Brigitte Bitay 3 goluri, Valentina Soreanu 1, Carla Lăcătuș 1, Monica Bărăbaș 1, Patricia Moraru 4, Ana Maria Vacariu 11, Bianca Voica 1, Sarah Darie 1, Cristina Iordachi 1, Patricia Vizitiu 7.

Victoria de astăzi este o gură de aer proaspăt pentru jucătoarele Coronei, care au trecut de curând prin dezamăgirea celei de-a doua înfrângeri în actualul sezon din Divizia A. Fanii prezenți în tribune le-au încurajat, le-au făcut să își depășească emoțiile și să învingă în prima înfruntare din Cupa României.

Partida a fost arbitrată de G. Doana și A. Gociu. Observatorul partidei a fost A. Barbu.

În următorul tur, în luna martie, Corona Brașov va juca cu SCM Gloria Buzău.

Felicitări jucătoarelor și întregului staff tehnic!