• Ania Caill ia startul în Cupa Mondială care debutează mâine la Zauchensee (Austria)

Pe 15 și 16 ianuarie, Zauchensee devine terenul de înfruntare a celor mai bune schioare de viteză din lume: coborâre și super-G.

La startul competiției se va afla și sportiva Coronei Brașov, Ania Caill, care va concura în ambele probe. Cursa de coborâre va avea loc mâine, 15 ianuarie, iar cea de Super-G în data de 16 ianuarie.

„Am făcut deja primele antrenamente ieri și astăzi. Pârtia este grea, cu sărituri foarte mari și viraje foarte tehnice. Se simte încă faptul că am lipsit în luna decembrie din circuitul Cupei Mondiale. Acesta este foarte greu și trebuie să reintru în ritm. Fac pas după pas, iar obiectivul este să obțin un rezultat cât mai frumos. Sunt bucuroasă că m-am reîntors acolo unde îmi este locul, în Cupa Mondială!” a declarat Ania Caill, sportiva Coronei Brașov.

Traseul întrecerii din Zauchensee este considerat unul dintre cele mai spectaculoase și mai solicitante trasee din întreaga Cupă Mondială de schi feminin.

Pe panta de pornire extrem de abruptă sportivele accelerează în doar cinci secunde la o viteză de peste 100 km/h, după care urmează un traseu marcat de sărituri și viraje care necesită extrem de multă forță și concentrare din partea concurentelor.

Prima cursă de Cupă Mondială a avut loc la Zauchensee în 1980, la acel moment încă pe „vechea” coborâre FIS, coborârea Gamskogel de est. Din 1990, cursele au loc pe „noul” traseu al Cupei Mondiale de la Gamskogel, prin Kälberloch.

Ania se află în top 100 al celor mai bune schioare din lume în proba de coborâre, alături de schioare provenind din țări cu mare tradiție în schiul alpin. Prezența ei la cupele europene și în Cupa Mondială duce numele României la unele dintre cele mai puternice competiții de schi alpin din lume.

Ania Caill este antrenată de fostul schior de performanță Ioan Achiriloaie.

Baftă, Ania!