CSM Corona Brașov a organizat ediția din acest an a Cupei României la patinaj viteză pe role.

La concursul de ieri și astăzi (9-10 august), desfășurat pe pista din Parcul Sportiv Brașov, au luat startul 150 de sportivi, la toate categoriile de vârstă (de la 6 ani la +19 ani), reprezentând cluburi din Ploiești, Cluj, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov. 26 de patinatori au reprezentat clubul Corona la această întrecere.

În cele două zile ale competiției, s-au alergat 3 probe, iar la final, după cumularea punctelor, s-a întocmit clasamentul general.

În clasamentul pe cluburi, lider a ieșit CS Petrolul Ploiești (68 puncte), după care au urmat Corona Brașov (66) și CSS Sibiu (55).

La individual, Mihaela Hogaș, respectiv Cosmin Nedelea au cucerit trofeul la seniori. La celalte categorii, dintre sportivii Coronei, de a căror pregătire se ocupă antrenorii Bogdan Stănescu, Cristian Popa și Kristo Katalin, au urcat pe podium: Antonia Frâncu-Citre (locul 2, junioare A), George Medan (locul 2, juniori A), Ana Bălescu (locul 2, junioare E), David Moisei (locul 2, juniori E), Cătălina Munteanu (locul 2, junioare F) și Paul Turjan (locul 3, juniori F).

Rezultate notabile au mai înregistrat: Cleopatra Munteanu (locul 4, junioare E), Marius Monea (locul 4, juniori D), Ania Adafinei (locul 4, junioare E), Ariana Boariu (locul 5, junioare D) și Alexandra Spătăroiu (locul 6, junioare E).

Felicitări echipei de organizare, formată din aproximativ 25 persoane, sportivilor, antrenorilor, cluburilor participante și susținătorilor prezenți la eveniment!

Pentru patinatorii Coronei urmează ultimele două concursuri pe role din acest an: Campionatul Național de Juniori și Cupa Corona, desfășurate în 13-14 august, tot la Brașov și tot pe pista din Tractorul. În ambele zile, primul start va fi dat la ora 9, iar festivitatea de premiere e programată sâmbătă, în jurul orei 14.