Echipa de handbal Corona Braşov mai are două meciuri extrem de importante de jucat şi puncte importante de câştigat pentru ca la finalul sezonului să fie pe un loc de cupele europene. Duminică, 12 mai, de la ora 17.30, handbalistele antrenate de Ion Crăciun şi Gică Anton vor juca în deplasare cu Măgura Cisnădie partidă în urma căreia jucătoarele speră să se întoarcă acasă cu puncte.

Antrenorul Ion Crăciun a declarat că le simte pe jucătoare motivate să dea totul pentru ca la final echipa să fie pe un loc cât mai bun. „Jucăm la Cisnădie şi ştim foarte bine ce ne aşteaptă acolo. Este o echipă care a demonstrat cât de incomodă poate fi în joc, însă cu toate acestea, fetele sunt extrem de determinate şi este clar că se vor bate pentru şansa pe care o avem în această deplasare. Mai sunt două meciuri şi trebuie să facem tot ce ţine de noi pentru a avea motive de bucurie la finalul acestui sezon”.

Ion Crăciun a mai subliniat că lupta pentru podium şi pentru locurile de cupe europene este parcă mai strânsă ca niciodată. „Sezonul acesta a fost unul foarte interesant şi iată că se pare că suspansul se va ţine până spre final. Orice mic pas greşit făcut de o echipă aflată acolo, în prima parte, poate influenţa clasamentul final, pentru că diferenţele dintre echipe sunt mici. Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi”.

În acest moment, prima parte a clasamentului arată astfel:

Pos. Echipa Juc V E P GM GP Pts
1 SCM Rm Valcea 22 21 0 1 597 482 63
2 CSM Bucuresti 22 20 0 2 650 520 60
3 CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud 22 13 0 9 545 536 39
4 Corona Braşov 22 12 1 9 559 548 37
5 SCM Craiova 22 12 0 10 528 513 36
6 CS Magura Cisnadie 22 11 2 9 525 530 35

În ultima etapă, Corona va juca pe teren propriu cu HC Zalău.