După o pauză competițională datorată acțiunilor echipelor naționale, Liga Națională de handbal feminin își reia partidele de campionat. În etapa XXIII-a, Corona Brașov va juca pe teren propriu împotriva echipei Rapid București, partidă care se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.
Antrenorul Coronei, Dragoș Dobrescu, își dorește ca echipa să facă un joc bun, mai ales că evoluează în fața propriilor suporteri. „Chiar dacă jucăm împotriva unei echipe aflate în subsolul clasamentului, ne așteptăm la un meci dificil, pentru că toate echipele vin la Brașov să își încerce norocul. Sper să facem un joc bun și să ieșim de pe teren învingători. Jucăm acasă, este penultimul meci în fața propriilor suporteri și trebuie să facem totul pentru ca ei să plece mulțumiți de la sală”, a spus tehnicianul echipei.
După meciul cu Rapid, urmatorul joc al Coronei este în deplasare, cu Dunărea Brăila.