Echipa de fotbal Corona Braşov pregăteşte în aceste zile startul noului sezon competiţional, în liga a treia. Antrenorul echipei, Călin Moldovan, este mulţumit de modul în care se desfăşoară antrenamentele dar spune că ar fi fost şi mai bine pentru băieţi dacă noul campionat începea la finalul lunii august, aşa cum fusese programat iniţial. „În primă fază, am ştiut că timpul de pregătire până la startul noului sezon, va fi foarte scurt, pentru că trebuia sa incepem pe 29 august, însă ulterior s-a anunţat că pauza se prelungeşte până în 12 septembrie. În aceste condiţii, după cum ne făcusem noi planul de pregătire, cred că e poate puţin prea multă pauză. Noi ne doream să începem cât mai repede, pentru a avea o continuitate în pregatire şi jocuri, intrasem într-un regim de pregătire de campionat şi era bine pentru noi. Dar…asta e, încercăm să ne adaptam. Aşa cum ne-am adaptat toată această perioadă dinainte de baraj, ne adaptăm şi de acum incolo”, a spus tehnicianul.
Călin Moldovan va avea pentru liga a treia, un lot tânăr, strategia clubului fiind aceea de a se asigura continuitate în sezoanele care vor urma. „Am transferat în acest an, jucători de perspectivă, braşoveni, care pot să crească împreună cu noi. Alegerile au fost făcute în perspectiva continuităţii. Împreună cu cei care au dus greul până acum, eu cred că formăm o echipă bună şi puternică de liga a treia. Ce este de apreciat în proiectul nostru, este că de la noi nu a dispărut nici un jucător, toţi au rămas în cadrul lotului sau în cadrul clubului, iar dacă am adus, am adus de asemenea jucători de mare perspectivă. Avem jucători foarte tineri la 2000-2002, cum ar fi: Olaru, Nicolau, Asztalos, nou venitul Tălmaciu, care este component al naţionalei U19 a României sau Cârstean, Argăseală, Nichita, Lingurar şi Boţia, şi el transferat de curând la Corona”, a mai spus antrenorul Coronei.
Tehnicianul braşovean a mai subliniat că şi-a dorit să fie parte din proiectul Coronei tocmai pentru că acesta a presupus o construcţie sănătoasă, pornită de jos. „Mă bucur că sunt aici, mă bucur că putem construi ceva frumos şi trainic, zic eu. Este un proiect pe termen lung, nu sărim etape, creştem sănătos. Vrem să facem fotbal aşa cum se face corect pentru a avea o construcţie solidă şi de viitor. Avem condiţii foarte bune, un centru de copiii şi juniori unde cresc zi de zi fotbalişti talentaţi, iar toate acestea ne obligă să fim cât putem noi de serioşi”.
Sezonul încheiat cu promovarea a reprezentat final de carieră pentru trei dintre jucătorii importanţi din fotbalul braşovean, şi anume Mugurel Buga, Marian Constantinescu şi Rareş Forika, însă coordonatorul secţiei de fotbal, Adrian Szabo a subliniat că aceştia vor face parte din staff-ul secţiei de fotbal. „Ca formă de respect şi validare a valorii pe care o au şi pentru ce au făcut în fotbal, Buga, Constantinescu şi Forika au fost cooptaţi în staff-ul secţiei de fotbal. Prin această decizie, clubul CSM Corona arată clar că nu abandonează omul atunci când cariera sportivă i s-a încheiat. Avem datoria de a face acest lucru nu doar pentru că au pus umărul la ce am construit noi aici, cu această echipă, dar şi pentru că, aceşti oameni reprezintă parte din istoria FC Braşov şi trebuie să rămână la Braşov să crească sportivi ai Braşovului pentru reconstrucţia acestui sport, aici, acasă”, a punctat cel care coordonează întreaga activitate fotbalistică de la Corona.
În final, antrenorul Călin Moldovan a mai punctat că speră ca noul sezon competiţional să fie unul bun pentru întreg fotbalul braşovean, pentru că, până la urmă „toţi trebuie să avem acelaşi scop, de a creşte fotbalişti pentru
Braşov”. „Tot ce îmi doresc este să avem sănătate, să facem meciuri bune şi să existe o competiţie frumoasă între noi. Nu vreau să vorbim despre orgolii. Eu îmi amintesc de tinereţe, când în Braşov erau cam cinci echipe de liga a doua, ca exemplu, şi nimeni nu avea nici o treabă cu cealaltă, iar pe deasupra mai era şi echipa de liga întâi, care avea de unde lua jucători. În oraşul acesta au fost şi tractorişti şi ICIM-işti şi metromişti, şi multe alte echipe care îşi desfăşurau activitatea fără probleme. Trebuie să înţelegem că numai din competiţie se naşte progresul, dacă mereu eşti singur, nu e bine…”.